Dovjenko se căsătorise în 17 iulie 1923 la Praga cu învățătoarea Varvara Krîlova (1900–1959) și se separase de ea, de comun acord, după 18 luni de mariaj, fără a divorța, ca urmare a faptului că Varvara dezvoltase o boală gravă a oaselor în urma unui accident suferit în 1925 în timp ce vâslea pe un râu. Divorțul celor doi soți a avut loc abia în 1955, când Varvara Krîlova a consimțit să divorțeze, la cererea soțului ei. Cu toate acestea, Dovjenko și Solnțeva s-au căsătorit pe 7 mai 1950 la Moscova, regizorul pretinzând în cererea întocmită atunci că nu fusese niciodată căsătorit. Vezi en George O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, pp. 80 și 93–96, en Marco Carynnyk, „Alexander Dovzhenko's 1939 Autobiography”, în Journal of Ukrainian Studies, Canadian Institute of Ukrainian Studies, vol. 19, nr. 1, vara 1994, p. 15, și ru Валентина Осипова, „«Твоя навеки Варвара Довженко...»”, în ziarul День, Kiev, nr. 76, 25 aprilie 2003.
uc Петро Західняк [Petro Zahidneak] (), „Що принесли в Галичину московські «культуртрегери»?” [Ce au adus «purtătorii de cultură» moscoviți în Galiția?], СТИК [StykNews.info, Новини Івано-Франківська], Ivano-Frankivsk, accesat în
Tânărul activist cultural ucrainean Dmîtro Kosarîk(uk)[traduceți] a scris o schiță istorică în broșura propagandistică На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини (1941) în care a susținut într-un limbaj agresiv că Bucovina a aparținut Rusiei Kievene și că a fost răpită de domniiPrincipatului Moldova, cu complicitatea Imperiului Otoman. Încercând să evidențieze legătura Bucovinei cu Ucraina, Kosarîk a căutat să identifice eroi slavi locali și l-a proclamat pe Luchian Cobiliță, conducătorul unei răscoale a huțulilor în perioada Revoluției din 1848–1849, drept „eroul legendar, conducătorul huțulilor curajoși, iubitori de libertate și luptători pentru libertate”. Vezi uc Дмитро Косарик, „На перехресних шляхах iсторiї”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941, pp. 8–9 și 13–14 și en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139.
Femeia huțulă din acest film care broda steagul roșu a fost identificată cu o persoană reală, poeta populară Paraska Ambrosii(uk)[traduceți], care a scris poezii patriotice care exprimau dragostea bucovinenilor față de Ucraina, Uniunea Sovietică și Stalin și a fost considerată o reprezentantă a „creativității populare” în Bucovina postbelică. O schiță literară publicată în perioada de început a ocupației sovietice (Є. Журахович, Є. Ратнер, „Як гаптували прапор”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941) relatează povestea a trei surori (printre care și Paraska Ambrosii), care au brodat în secret un steag roșu în așteptarea Armatei Sovietice; această poveste a fost republicată ulterior în numeroase publicații și popularizată ca un semn al atașamentului populației față de Uniunea Sovietică. Vezi en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139.
Ivan Hrușețkîi(en)[traduceți], prim-secretarul Comitetului Regional Cernăuți al Partidului Comunist din Ucraina, a scris un articol (publicat în broșura propagandistică На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941) despre transformarea sovietică a nordului Bucovinei în care a susținut că în vremea stăpânirii românești „nu existau școli în limbile ucraineană, evreiască sau poloneză; acum [sunt în toată provincia – n.n.] 458 de școli ucrainene, 149 moldovenești, 15 rusești, 12 idiș și 2 poloneze”. Același activist comunist scria, de asemenea, că „[în trecut] 90% dintre studenții de la universitate erau fii ai boierilor români”, situația schimbându-se abia sub administrația sovietică când au fost admiși să studieze copiii muncitorilor ucraineni, evrei și moldoveni. Vezi ucНа оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941, pp. 45–50 și en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, pp. 142–143.
uk.wikipedia.org
Tânărul activist cultural ucrainean Dmîtro Kosarîk(uk)[traduceți] a scris o schiță istorică în broșura propagandistică На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини (1941) în care a susținut într-un limbaj agresiv că Bucovina a aparținut Rusiei Kievene și că a fost răpită de domniiPrincipatului Moldova, cu complicitatea Imperiului Otoman. Încercând să evidențieze legătura Bucovinei cu Ucraina, Kosarîk a căutat să identifice eroi slavi locali și l-a proclamat pe Luchian Cobiliță, conducătorul unei răscoale a huțulilor în perioada Revoluției din 1848–1849, drept „eroul legendar, conducătorul huțulilor curajoși, iubitori de libertate și luptători pentru libertate”. Vezi uc Дмитро Косарик, „На перехресних шляхах iсторiї”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941, pp. 8–9 și 13–14 și en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139.
Femeia huțulă din acest film care broda steagul roșu a fost identificată cu o persoană reală, poeta populară Paraska Ambrosii(uk)[traduceți], care a scris poezii patriotice care exprimau dragostea bucovinenilor față de Ucraina, Uniunea Sovietică și Stalin și a fost considerată o reprezentantă a „creativității populare” în Bucovina postbelică. O schiță literară publicată în perioada de început a ocupației sovietice (Є. Журахович, Є. Ратнер, „Як гаптували прапор”, în На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941) relatează povestea a trei surori (printre care și Paraska Ambrosii), care au brodat în secret un steag roșu în așteptarea Armatei Sovietice; această poveste a fost republicată ulterior în numeroase publicații și popularizată ca un semn al atașamentului populației față de Uniunea Sovietică. Vezi en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, p. 139.
en.wikipedia.org
Ivan Hrușețkîi(en)[traduceți], prim-secretarul Comitetului Regional Cernăuți al Partidului Comunist din Ucraina, a scris un articol (publicat în broșura propagandistică На оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941) despre transformarea sovietică a nordului Bucovinei în care a susținut că în vremea stăpânirii românești „nu existau școli în limbile ucraineană, evreiască sau poloneză; acum [sunt în toată provincia – n.n.] 458 de școli ucrainene, 149 moldovenești, 15 rusești, 12 idiș și 2 poloneze”. Același activist comunist scria, de asemenea, că „[în trecut] 90% dintre studenții de la universitate erau fii ai boierilor români”, situația schimbându-se abia sub administrația sovietică când au fost admiși să studieze copiii muncitorilor ucraineni, evrei și moldoveni. Vezi ucНа оновленій землі. Що дала радянсь’ка влада трудящим Північної Буковини, Відділ пропаганди і агітації, Cernăuți, 1941, pp. 45–50 și en Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, pp. 142–143.
worldcat.org
Adrian Oțoiu, „O privire de sub un văl roșu. Umbrele strămoșilor uitați, film și cenzură comunistă”, în Vatra, Târgu Mureș, serie nouă (1971), anul XXXVIII, nr. 7 (484), iulie 2011, p. 40. ISSN1220-6334
zn.ua
uc Юрий Шаповал [Iurîi Șapoval] (), „«Теоретический националист»” [«Naționalist teoretic»], Зеркало недели, accesat în
