Bătălia de la Gettysburg (Romanian Wikipedia)

Analysis of information sources in references of the Wikipedia article "Bătălia de la Gettysburg" in Romanian language version.

refsWebsite
Global rank Romanian rank
1st place
1st place
43rd place
2nd place
9,632nd place
low place
332nd place
480th place
3rd place
6th place
5th place
11th place
249th place
910th place
6th place
23rd place
low place
low place
7th place
25th place
4th place
4th place
low place
low place
14th place
121st place
2,172nd place
6,423rd place
low place
low place
low place
low place
439th place
1,619th place
207th place
281st place
low place
low place
34th place
147th place
70th place
73rd place
9th place
30th place
low place
low place
453rd place
4,172nd place
235th place
1,692nd place

af.mil

au.af.mil

archive.org

archive.today

  • Symonds, pp. 41–43; Sears, pp. 103–106; Esposito, text for Map 94 (Map 34b in the online version); Eicher, pp. 504–507; McPherson, p. 649.

army.mil

history.army.mil

baltimoresun.com

battlefields.org

books.google.com

cornell.edu

ebooks.library.cornell.edu

gdg.org

  • Morgan, James. „Who saved Little Round Top?”. Camp Chase Gazette. Arhivat din original la . Accesat în . Morgan addresses and rebuts certain conclusions made in With a Flash of His Sword: The Writings of Major Holman S. Melcher, 20th Maine Infantry. Edited by William B. Styple. The full text of Morgan's analysis of Styples's "point number 4" about who ordered and lead the charges is: "Number 4. Col. Chamberlain did not lead the charge. Lt. Holman Melcher was the first officer down the slope [according to Styples]. Though directly related to Mr. Styples argument, this is a very minor point and could even be called a quibble. Even granting Melcher the honor of being first down the slope (and such an interpretation is perfectly plausible), he did not "lead" the charge in a command sense, which is what the conclusion implies. Chamberlain probably was standing in his proper place behind the line when he yelled "Bayonets!," so if indeed "the word was enough" to get the men started, he could not have gone first as the entire line would have moved out ahead of him. But it does not matter. The questions, "who was first down the hill?" and "who led the charge?" are different questions which should not be posed as one....The question, therefore, remains: who saved Little Round Top? Given the available historical evidence, the answer likewise must remain: Joshua Lawrence Chamberlain. 

gettysburgtimes.com

historynet.com

hsp.org

loc.gov

nationalparkstraveler.org

nih.gov

pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

ncbi.nlm.nih.gov

nytimes.com

opinionator.blogs.nytimes.com

nytimes.com

psu.edu

tcm.com

thehorsemenscorral.com

washingtonpost.com

web.archive.org

  • Morgan, James. „Who saved Little Round Top?”. Camp Chase Gazette. Arhivat din original la . Accesat în . Morgan addresses and rebuts certain conclusions made in With a Flash of His Sword: The Writings of Major Holman S. Melcher, 20th Maine Infantry. Edited by William B. Styple. The full text of Morgan's analysis of Styples's "point number 4" about who ordered and lead the charges is: "Number 4. Col. Chamberlain did not lead the charge. Lt. Holman Melcher was the first officer down the slope [according to Styples]. Though directly related to Mr. Styples argument, this is a very minor point and could even be called a quibble. Even granting Melcher the honor of being first down the slope (and such an interpretation is perfectly plausible), he did not "lead" the charge in a command sense, which is what the conclusion implies. Chamberlain probably was standing in his proper place behind the line when he yelled "Bayonets!," so if indeed "the word was enough" to get the men started, he could not have gone first as the entire line would have moved out ahead of him. But it does not matter. The questions, "who was first down the hill?" and "who led the charge?" are different questions which should not be posed as one....The question, therefore, remains: who saved Little Round Top? Given the available historical evidence, the answer likewise must remain: Joshua Lawrence Chamberlain. 
  • Printre exemplele de variație a numărului de pierderi confederate pentru se numără Coddington, p. 536 (20.451, „și foarte probabil mai mulți”). Este aceeași cifră dată de Drum, 1888, p. 69. Drum scrie în notele de subsol de la pierderile unor unități confederate „pierderile, dacă există, nu s-au consemnat”. Pentru alte unități, el notează că cifrele la nivel de brigadă și regiment diferă uneori, sau folosește totalurile pe brigadă sau pe unitate mai mare. El afirmă la p. 59 că calculele totalului pierderilor confederației pot fi considerate doar „aproximative”. Aceasta face mai credibile numerele mai mari de pierderi ale Confederației, calculate sau estimate de istorici ca Busey și Martin citați în legătură cu tabelele de mai jos, precum și de Sears, p. 498 (22.625 plus puțin mai mult de 4500 în marșul spre nord); Trudeau, p. 529 (22.874); Eicher, p. 550 (22.874, „dar probabil în total 28.000 sau mai mulți”); McPherson, p. 664 (28.000); Esposito, harta 99 („aproape de 28.000”); Clark, p. 150 (20.448, „dar probabil mai aproape de 28.000"); Woodworth, p. 209 („cel puțin egale cu ale lui Meade și posibil până la 28.000”); NPS (28.000).
  • Official Records, Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, pages 155–168 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Official Records, Seria I, Volumul XXVII, Partea 2, pages 283–291 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Official Records, Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, page 151 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Official Records, Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, page 187 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Official Records, Seria I, Volumul XXVII, Partea 2, pages 338–346 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • „Battle of Gettysburg: Who Really Fired the First Shot – HistoryNet”. www.historynet.com. . Arhivat din original la . Accesat în .  Articol de J. David Petruzzi, publicat la origine în revista America's Civil War, iulie 2006, care include și texte privind alți câțiva care revendică această onoare, dar asupra cărora planează dubii.
  • „Gettysburg - East Cavalry Field - July 3, 1863”. American Battlefield Trust. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • „Gettysburg - East Cavalry Field - July 3, 1863”. American Battlefield Trust. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Leonard, Pat (). „Nursing the Wounded at Gettysburg”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • „Vicksburg”. American Battlefield Trust. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Bradley, Mark. „Medal of Honor – 1st Lt. Alonzo H. Cushing”. U.S. Army Center of Military History. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Carmichael, p. xvii; Goss, Major Thomas (). „Gettysburg's "Decisive Battle" (PDF). Military Review: 11–16. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  • „Gettysburg casino plan defeated”. Penn State Civil War History Center. . Arhivat din original la . 
  • Pitzer, Scot Andrew (). „Country club site acquisition ends 25-year Park Service effort”. Gettysburg Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • „Gettysburg”. American Battlefield Trust. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Wheeler, Linda (). „Lee's Gettysburg headquarters restored, set to open Oct. 28”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • „[Gettysburg, Pa. Alfred R. Waud, artist of Harper's Weekly, sketching on battlefield]”. Library of Congress. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Army Medical Bulletin, No. 46 (Oct. 1938), "Blue and Gray reunion at Gettysburg, Pa, June 29 - July 6, 1938." [1] p. 29-38 (OCoLC) 01778648.
  • „Gettysburg (1993)”. Turner Classic Movies. . Arhivat din original la . Accesat în . 

wikidata.org

  • Istoricii care au cercetat chestiunea nu s-au pus de acord dacă vreun soldat din divizia lui Buford, și în special din brigada lui William Gamble⁠(d), aveau carabine cu repetiție sau puști cu repetiție. Este un punct de vedere minoritar, și cei mai mulți istorici prezintă argumente credibile împotriva lui. În sprijinul opiniei minoritare, Stephen D. Starr a scris că cei mai mulți soldați din companiile de pe flancuri aveau carabine Spencer, care sosiseră cu câteva zile înainte de bătălie.The Union Cavalry in the Civil War: From Fort Sumter to Gettysburg, 1861–1863. Volumul 1, citând Buckeridge, J. O. Lincoln's Choice. Harrisburg, Stackpole Books, 1956, p. 55. Shelby Foote în Fredericksburg to Meridian, The Civil War: a Narrative, Volumul 2 New York, 1963, ISBN: 978-0-394-74621-0, p. 465, au afirmat și ei că unii soldați unioniști aveau carabine Spencer. Richard S. Shue a susținut și el că se făcuse o distribuție limitată de puști Spencer pentru unii din soldații lui Buford, în cartea lui, Morning at Willoughby Run Gettysburg, PA: Thomas Publications, 1995, ISBN: 978-0-939631-74-2 p. 214. Edward G. Longacre⁠(d) scria că în brigada lui Gamble „câteva escadrile de soldați federali foloseau puști cu repetiție [Spencer]” (și nu carabine) dar cei mai mulți aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă. Longacre p. 60. Order of battle at Coddington, p. 585. Coddington, pp. 258-259, a scris că oamenii din Regimentul 5 Michigan și cel puțin două companii din Regimentul 6 Michigan aveau puști Spencer cu repetiție (și nu carabine). Harry Hansen⁠(d) a scris că brigada lui Thomas C. Devin⁠(d) formată dintr-un regiment din Pennsylvania și trei din New York „erau echipate cu noile carabine cu repetiție Spencer,” fără a face referire la oamenii lui Gamble. The Civil War: A History. New York: Bonanza Books, 1961. OCLC 500488542, p. 370. David G. Martin, în Gettysburg July 1 a afirmat că toți oamenii lui Buford aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă, care puteau trage 5 până la 8 focuri pe minut, și puteau fi folosite din poziție culcat, spre deosebire de cele cu încărcare pe la gura țevii, care puteau doar 2 sau 3 focuri pe minut, „un avantaj, dar nu unul spectaculos”. p. 82. În The Devil's to Pay: John Buford at Gettysburg: A History and Walking Tour. El Dorado Hills, CA: Savas Beatie, 2014, 2015, 2018. ISBN: 978-1-61121-444-4, istoricul militar de cavalerie Eric J. Wittenberg⁠(d) a spus că „deși este posibil să fi fost prezente câteva puști Spencer cu repetiție la Gettysburg” cel mai sigur se poate concluziona că soldații lui Buford nu le aveau. El a citat faptul că „doar 64% din companiile din cadrul brigăzilor lui Gamble și Devin își făcuseră formalitățile trimestriale înainte de ” în sprijinul posibilității ca unii să fi avut arme cu repetiție, dar a dat și motive pentru respingerea acelei posibilități. El a contrazis afirmația lui Shelby Foote drept „mitologie” deoarece carabinele Spencer s-au produs în masă abia în septembrie 1863, a afirmat că Longacre atribuie puștile Spencer cu repetiție altor regimente și că decât sugerează facturile de muniție ale Armatei Potomacului, și a ignorat afirmația lui Shue pe motiv că acesta folosise „o sursă în care nu se poate avea încredere”. pp. 209-210. În cărțile lor despre bătălie sau despre război în ansamblu, mulți istorici nu comentează direct chestiunea dacă cavaleriștii federali aveau carabine sau puști cu repetiție. Unii dintre ei, cum ar fi Harry Pfanz, First Day, p. 67 menționează anume că cavaleria Uniunii avea carabine cu încărcare pe la chiulasă care le permiteau soldaților să tragă puțin mai rapid ca cei cu puști cu încărcare pe la gura țevii, fără a menționa vreun mecanism de repetiție. Afirmații similare cu cele ale lui Pfanz se găsesc în Keegan, p. 191; Sears, p. 163; Eicher, p. 510; Symonds, p. 71, Hoptak, p. 53, Trudeau, p. 164. Alții, ca McPherson și Guelzo nu menționează armele folosite de divizia lui Buford.
  • Scriind despre numărul total de atacatori din cadrul șarjei, Carol Reardon, scria în Pickett's Charge in History & Memory, pagina 6: „istoriile moderne au redus numărul la un interval între 10.500 și 13.000. Nimeni nu știe cu exactitate numărul.” Eicher, The Longest Night: A Military History of the Civil War, la p. 544 dă același interval ca și Reardon. Stephen W. Sears în Gettysburg la p. 407 a scris: „...George Meade avea astfel circa 13.000 de soldați - ca întâmplare, cam tot același număr cât cei care au pornit în șarja lui Pickett...” Alan C. Guelzo, în Gettysburg: The Last Invasion, la p. 393 scria: „aveau să fie vreo 13.000 de oameni în atac, dacă toți puteau fi puși în mișcare.” El consemnează și într-o notă de subsol că estimările acelui număr variază mult. Dintre cei care dau un număr mai mare de atacatori, nici Guelzo nici Sears nu par să ia în calcul afirmația lui Ed Bearss⁠(d) din Receding Tide p. 366 cum că confederații au pierdut aproape 600 de oameni în urma „supratragerii” artileriei Armatei Uniunii spre soldații confederați cantonați în spatele liniei frontului înaintea șarjei. George R. Stewart, în Pickett's Charge: A microhistory of the final attack at Gettysburg, July 3, 1863 (1959), p. 173, după ce face totalul forței diviziilor și brigăzilor din șarjă, luând în calcul pierderile de mai devreme dă cea mai mică estimare de „trupe în coloana de asalt...la 10.500.” Gary W. Gallagher⁠(d), Stephen D. Engle, Robert K. Krick & Joseph T. Glatthaar în The American Civil War: This Might Scourge of War la pagina 180 a scris: „circa 12.000 de confederați au încercat, în cel mai celebru atac din toată istoria militară americană.” Earl J. Hess în Pickett's Charge–The Last Attack at Gettysburg p. 335 a scris că „11.830 de oameni s-au angajat” în șarjă. Noah Andre Trudeau a scris în Gettysburg: A Testing of Courage, p. 477, că, cu adăugarea foarte târziei înaintări a brigăzilor gen. brig. Cadmus M. Wilcox⁠(d) și gen. brig. Edward A. Perry⁠(d) (conduse de col. David Lang), s-ar putea spune că numărul de atacatori se apropie de 15.000, dar scăzându-le, întrucât șarja principală fusese deja respinsă și luând în calcul pierderile confederaților cauzate de supratragerea artileriei Armatei Uniunii, numărul de atacatori „se apropie de 11.800”. Cele mai multe surse nu menționează și nu pot adăuga cei circa 1400 de oameni din brigăzile gen. brig. Cadmus Wilcox și gen. brig. Edward Perry, conduși de col. David Lang⁠(d), care au pornit după respingerea șarjei principale cu mari pierderi. Cele trei regimente din Florida ale lui Lang (Perry) au pierdut sute de oameni, inclusiv mulți luați prizonieri. Wilcox a înțeles inutilitatea atacului și a ordonat retragerea când a descoperit că atacul principal fusese respins și că nu venea sprijin de artilerie sau de alt fel. Brigada a pierdut circa 200 de oameni înainte de a se întoarce. Gottfried, pp. 581, 588. McPherson, p. 662, dă un număr mai mare decât alți istorici moderni, de 14.000 de confederați înaintând în șarjă, dintre care mai puțin de jumătate s-au întors. Aceasta ar putea lua în calcul și brigăzile lui Wilcox și Perry (Lang), deși nu le menționează.
  • Numărul pierderilor Uniunii declarat de Adjutantul General al SUA în 1888 a fost de 23.003 (3042 morți, 14.497 răniți, 5464 prizonieri sau dispăruți). Drum, Richard C.⁠(d) United States. Adjutant-General's Office. Itinerary of the Army of the Potomac, and co-operating forces in the Gettysburg campaign, June 5 - July 31, 1863; organization of the Army of the Potomac and Army of northern Virginia at the battle of Gettysburg; and return of casualties in the Union and Confederate forces. Washington: Government Printing Office, 1888. OCLC 6512586. p. 45. Alte cifre pentru pierderile Uniunii, avansate de istorici ulteriori, sunt similare, inclusiv cele ale lui Murray și Hsieh, p. 290, 22,625; Trudeau, p. 529, 22,813; McPherson, p. 664, 23.000; Walsh, p. 285, 23,000; Guelzo, p. 445, 24.000 așa cum a rotunjit Meade însuși în mărturia depusă în fața Comisiei Comune a Congresului pentru Desfășurarea Războiului. Sears p. 496 declară că Armata Uniunii a pierdut circa 7300 de oameni în a doua bătălie de la Winchester⁠(d) din în timpul înaintării lui Ewell spre Gettysburg și în urmărirea Armatei Confederate după bătălie de către Armata Uniunii.
  • Lee lăsase intact un pod de pontoane aflat la Falling Waters. Acest pod fusese folosit mai întâi pentru traversarea spre nord către Maryland și Pennsylvania. Cavaleria Uniunii, comandată de generalul de brigadă William H. French⁠(d), distrusese podul la . Opțiunile de trecere a Potomacului de care dispunea Lee erau fie podul mobil de la Williamsport, care însă putea transporta doar câte două căruțe, fie locația de la Falling Waters aflată la 10 km în aval.[123]
  • Coddington, p. 573. Vezi discuția privind judecata istoricilor pe tema dacă victoria Uniunii poate fi considerată una decisivă⁠(d).
  • Busey și Martin, p. 260, afirmă că „forța angajată” în luptă a Confederației era de 71.699; McPherson, p. 648, listează forța confederată la începutul campaniei ca fiind 75.000, în timp ce Eicher, p. 503 dă numărul mai mic de 70.200. Observând că cifrele confederate adesea nu includeau ofițerii, Coddington, p. 676 afirmă că forța estimată pentru Confederație, de 75.000 este „o estimare conservatoare”. Căpitanul confederat John Esten Cooke⁠(d) scriind în A Life of Gen. Robert E. Lee, New York: D. Appleton, 1871, p. 328, dă pentru întreaga forță confederată un număr de „circa optzeci de mii”. Sears, p. 149 afirmă că martorii oculari au observat o forță confederată de circa 100.000 dar, deși Meade s-a folosit de această estimare când a făcut planul de luptă, era o supraestimare cu 20 de procente.
  • Rawley, p. 147; Sauers, p. 827; Gallagher, Lee and His Army, p. 83; McPherson, p. 665; Eicher, p. 550. Gallagher și McPherson citează combinația între Gettysburg și Vicksburg ca punct de cotitură. Eicher folosește expresia oarecum similară, „apogeul Confederației⁠(d)”.
  • „A Map Study of the Battle of Gettysburg | Historical Society of Pennsylvania”. Historical Society of Pennsylvania⁠(d). Accesat în . 
  • Vezi discuțiile despre diferitele estimări ale tunurilor în nota de subsol din articolul Pickett's Charge⁠(d).
  • Galeriile Naționale Fotografice de Portrete ale lui Mathew Brady⁠(d), fotograf. Din Colecția Familiei Liljenquist de Fotografii din Războiul Civil, Divizia Prints and Photographs, Biblioteca Congresului
  • „Gettysburg Battlefield”. American Battlefield Trust⁠(d). Accesat în . 
  • Baublitz, Ellie (). „Window of Time is window of opportunity for author”. The Baltimore Sun⁠(d). 

wikipedia.org

en.wikipedia.org

  • Sears, pp. 501–502; McPherson, pp. 656–657; Coddington, pp. 375–380; O colecție mai detaliată de evaluări istorice ale lui Longstreet la Gettysburg se găsește la en:James Longstreet#Gettysburg.
  • Sears, p. 502; O colecție mai detaliată de evaluări istorice ale lui Stuart în Campania Gettysburg se poate găsi în en:J.E.B. Stuart.

worldcat.org

  • Istoricii care au cercetat chestiunea nu s-au pus de acord dacă vreun soldat din divizia lui Buford, și în special din brigada lui William Gamble⁠(d), aveau carabine cu repetiție sau puști cu repetiție. Este un punct de vedere minoritar, și cei mai mulți istorici prezintă argumente credibile împotriva lui. În sprijinul opiniei minoritare, Stephen D. Starr a scris că cei mai mulți soldați din companiile de pe flancuri aveau carabine Spencer, care sosiseră cu câteva zile înainte de bătălie.The Union Cavalry in the Civil War: From Fort Sumter to Gettysburg, 1861–1863. Volumul 1, citând Buckeridge, J. O. Lincoln's Choice. Harrisburg, Stackpole Books, 1956, p. 55. Shelby Foote în Fredericksburg to Meridian, The Civil War: a Narrative, Volumul 2 New York, 1963, ISBN: 978-0-394-74621-0, p. 465, au afirmat și ei că unii soldați unioniști aveau carabine Spencer. Richard S. Shue a susținut și el că se făcuse o distribuție limitată de puști Spencer pentru unii din soldații lui Buford, în cartea lui, Morning at Willoughby Run Gettysburg, PA: Thomas Publications, 1995, ISBN: 978-0-939631-74-2 p. 214. Edward G. Longacre⁠(d) scria că în brigada lui Gamble „câteva escadrile de soldați federali foloseau puști cu repetiție [Spencer]” (și nu carabine) dar cei mai mulți aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă. Longacre p. 60. Order of battle at Coddington, p. 585. Coddington, pp. 258-259, a scris că oamenii din Regimentul 5 Michigan și cel puțin două companii din Regimentul 6 Michigan aveau puști Spencer cu repetiție (și nu carabine). Harry Hansen⁠(d) a scris că brigada lui Thomas C. Devin⁠(d) formată dintr-un regiment din Pennsylvania și trei din New York „erau echipate cu noile carabine cu repetiție Spencer,” fără a face referire la oamenii lui Gamble. The Civil War: A History. New York: Bonanza Books, 1961. OCLC 500488542, p. 370. David G. Martin, în Gettysburg July 1 a afirmat că toți oamenii lui Buford aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă, care puteau trage 5 până la 8 focuri pe minut, și puteau fi folosite din poziție culcat, spre deosebire de cele cu încărcare pe la gura țevii, care puteau doar 2 sau 3 focuri pe minut, „un avantaj, dar nu unul spectaculos”. p. 82. În The Devil's to Pay: John Buford at Gettysburg: A History and Walking Tour. El Dorado Hills, CA: Savas Beatie, 2014, 2015, 2018. ISBN: 978-1-61121-444-4, istoricul militar de cavalerie Eric J. Wittenberg⁠(d) a spus că „deși este posibil să fi fost prezente câteva puști Spencer cu repetiție la Gettysburg” cel mai sigur se poate concluziona că soldații lui Buford nu le aveau. El a citat faptul că „doar 64% din companiile din cadrul brigăzilor lui Gamble și Devin își făcuseră formalitățile trimestriale înainte de ” în sprijinul posibilității ca unii să fi avut arme cu repetiție, dar a dat și motive pentru respingerea acelei posibilități. El a contrazis afirmația lui Shelby Foote drept „mitologie” deoarece carabinele Spencer s-au produs în masă abia în septembrie 1863, a afirmat că Longacre atribuie puștile Spencer cu repetiție altor regimente și că decât sugerează facturile de muniție ale Armatei Potomacului, și a ignorat afirmația lui Shue pe motiv că acesta folosise „o sursă în care nu se poate avea încredere”. pp. 209-210. În cărțile lor despre bătălie sau despre război în ansamblu, mulți istorici nu comentează direct chestiunea dacă cavaleriștii federali aveau carabine sau puști cu repetiție. Unii dintre ei, cum ar fi Harry Pfanz, First Day, p. 67 menționează anume că cavaleria Uniunii avea carabine cu încărcare pe la chiulasă care le permiteau soldaților să tragă puțin mai rapid ca cei cu puști cu încărcare pe la gura țevii, fără a menționa vreun mecanism de repetiție. Afirmații similare cu cele ale lui Pfanz se găsesc în Keegan, p. 191; Sears, p. 163; Eicher, p. 510; Symonds, p. 71, Hoptak, p. 53, Trudeau, p. 164. Alții, ca McPherson și Guelzo nu menționează armele folosite de divizia lui Buford.
  • Numărul pierderilor Uniunii declarat de Adjutantul General al SUA în 1888 a fost de 23.003 (3042 morți, 14.497 răniți, 5464 prizonieri sau dispăruți). Drum, Richard C.⁠(d) United States. Adjutant-General's Office. Itinerary of the Army of the Potomac, and co-operating forces in the Gettysburg campaign, June 5 - July 31, 1863; organization of the Army of the Potomac and Army of northern Virginia at the battle of Gettysburg; and return of casualties in the Union and Confederate forces. Washington: Government Printing Office, 1888. OCLC 6512586. p. 45. Alte cifre pentru pierderile Uniunii, avansate de istorici ulteriori, sunt similare, inclusiv cele ale lui Murray și Hsieh, p. 290, 22,625; Trudeau, p. 529, 22,813; McPherson, p. 664, 23.000; Walsh, p. 285, 23,000; Guelzo, p. 445, 24.000 așa cum a rotunjit Meade însuși în mărturia depusă în fața Comisiei Comune a Congresului pentru Desfășurarea Războiului. Sears p. 496 declară că Armata Uniunii a pierdut circa 7300 de oameni în a doua bătălie de la Winchester⁠(d) din în timpul înaintării lui Ewell spre Gettysburg și în urmărirea Armatei Confederate după bătălie de către Armata Uniunii.
  • „THE CAPTURED BATTLE-FLAGS.; Gen. Meade Sends them to Washington, HEADQUARTERS ARMY OF THE POTOMAC, June 8, 1863”. The New York Times (în engleză). . ISSN 0362-4331. Accesat în . 
  • Beitler, Lewis E. (). Fiftieth Anniversary of the Battle of Gettysburg: Report of the Pennsylvania Commission. Harrisburg, PA: Wm. Stanley Ray, State Printer. p. 168. OCLC 475369. 

youtube.com