Robert Elsie: The earliest references to the existence of the Albanian Language. În: Zeitschrift für Balkanologie. Berlin 1991, S. 101–105 (elsie.de [PDF]).
Istoricii și lingviștii Eqrem Çabej, Eric Hamp, Todor Georgiev, Frederik Kortlandt, Walter Porzig și alții consideră că limba albaneză s-a format pe un substrat tracic, deci satem, în jurul secolului V în actuala Sârbie, înainte de sosirea slavilor și în secolul ce a urmat, suferind un început de romanizare încă perceptibil în limba modernă, în timp ce împrumuturile lexicale cele mai timpurii ale limbii albaneze din limbile romanice provin din limbile romanice orientale și nu din limba iliro-romană care stă la baza limbii dalmate, o limbă romanică dispărută. Pe de altă parte, toponimia jumătății de apus a Albaniei (thema Dyrrhachium a Imperiului Bizantin) nu este de origine iliră, ci greacă și latină, cu o ușoară influență slavă, care crește treptat spre jumătatea de răsărit, unde devine predominantă ; vocabularul maritim este exclusiv grec și roman, iar toponimele albaneze care au păstrat denumirile antice au evoluat conform legilor fonetice ale limbilor slave. Din toate aceste motive, acești autori consideră că strămoșii albanezilor nu sunt iliri, ci traci, iar printre traci, ținând cont de ce se știe despre migrațiile acestora în sec. III-V, mai anume daci, și printre aceștia, cu precădere carpi (daci liberi doar parțial romanizați, care, împinși de huni, au părăsit actuala Moldovă împreună cu goții pentru a se stabili în actuala Sârbie). Existența unui lexic traco-dacic comun limbilor albaneze și romanice orientale confirmă această ipoteză. Vezi și harta [1]
![[1]](https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Theoretical_map_of_Romanian_origins.png){kind=link}