Analysis of information sources in references of the Wikipedia article "Planul Dalet" in Romanian language version.
Instrucțiunile chemau la demolarea satelor care nu pot fi ocupate permanent. Alt paragraf detalia metoda de ocupare a unui sat arab: încercuirea satului și percheziționarea lui (în căutarea armelor). Dacă se opune rezistență — anihilarea forțelor armate și expulzarea populației lui peste graniță... Dacă nu se opune rezistență, în sat trebuie staționată o garnizoană. . . Comandantul garnizoanei trebuie să confiște toate armele, receptoarele radio și vehiculele. Toți suspecții politici trebuie arestați. După consultarea autorităților politice adecvate vor fi numite instituții locale pentru administrarea treburilor interne ale satului. Textul clarifica fără echivoc că expulzările priveau doar acele sate care ar fi luptat împotriva Hagana sau ar fi rezistat ocupației și nu toate satele arabe. Instrucțiuni similare au fost transmise în legătură cu ocuparea cartierelor arabe din orașele mixte etnic. În articolele lor scrise în 1961, Khalidi și cei care i-au călcat pe urme au prezentat liniile directoare care instruiau unitățile Hagana să-i expulzeze pe sătenii arabi ca pe componenta principală a Planului D. Mai mult, ei i-au distorsionat sensul, înfățișându-l ca pe un ordin general care îi privea pe toți arabii din toate satele. Textul, totuși, este suficient de clar: citirea Planului D ca atare, fără a-l deconstrui pentru a-i schimba semnificația, arată că nu există nici o legătură între textul propriu-zis și semnificația, fundalul și rezultatele pe care li-l atribuie cercetătorii palestinieni și colegii lor israelieni. Aceste paragrafe ale Planului D au avut o importanță marginală, iar contribuția lor la modelarea unei politici față de populația arabă a fost irelevantă. Politicile față de arabi au fost fie decise la nivel local, de către comandanții militari de pe teren și consilierii lor locali pe probleme arabe, fie de către arabiștii din cercul interior al lui Ben-Gurion care își consiliau superiorii. Ber, Pasternak și chiar Yadin nu s-au pretins autorități în chestiuni arabe sau în alte probleme de politică înaltă. Preocupările lor erau doar militare, iar scopul planului era pregătirea pentru invazia arabă, nu expulzarea palestinienilor.
Reacția arabă a fost previzibilă: „Sângele va curge în râuri în Orientul Mijlociu", a promis Jamal Husseini.
La acea vreme, Ben-Gurion și Statul Major General (SMG) credeau că au inițiat o acțiune singulară, chiar dacă implica schimbări de tactici și strategii pe frontul Ierusalimului. În fapt, ei au pus în mișcare o transformare strategică a politicii Haganah. Nahshon a anunțat o schimbare de la defensivă la ofensivă și a marcat începutul implementării tochnit dalet (Planului D)—fără ca Ben-Gurion sau SMG să fi luat vreodată în principiu hotărârea de a se angaja în implementarea sa.
Planul D însuși n-a fost niciodată lansat în manieră publică printr-o decizie formală a conducerii. Într-adevăr, diverșii comandanți de batalioane și brigăzi păreau să nu fie la curent, în prima jumătate a lunii aprilie și poate chiar mai târziu, că implementează Planul D. Retrospectiv, este clar că ofensivele Haganah din aprilie și începutul lui mai erau implementări treptate ale Planului D. Dar la acea vreme unitățile dispersate aveau senzația că erau pur și simplu angajate în operațiuni fără legătură între ele, orientate spre incendierea fiecărei localități și întâmpinarea provocărilor locale specifice (asediul Ierusalimului, separarea prelungirii Galileei de valea Jezreelului și așa mai departe). Masiva documentație a Haganah din prima jumătate a lunii aprilie nu conține nici o referință la vreo implementare a Planului D și doar rar apar astfel de referințe în arhivele Haganah privitoare la săptămânile care au urmat. Planul D chema la securizarea zonelor alocate de Națiunile Unite unui stat evreu și câtorva concentrări de populație evreiască din afara acestora (Ierusalimul de Vest și Galileea de Vest). Arterele dintre zonele evreiești principale și zonele de frontieră pe unde se aștepta că vor ataca armatele arabe invadatoare urmau să fie securizate. Planul era constituit din două părți: orientări generale, distribuite tuturor comandanților de brigăzi, și ordine specifice adresate fiecăreia dintre cele șase brigăzi teritoriale (Etzioni [Ierusalim], Kiryati [Tel Aviv], Givgati [Rehovot-Rishon Lezion], Alexandroni [câmpia litorală], Carmeli [Haifa] și Golani [valea Jezreelului]). Preambulul stipula: scopul „acestui plan este preluarea controlului teritoriului statului evreu și apărarea granițelor acestuia, precum și [apărarea] blocurilor de colonii și a populației evreiești din afara acestor granițe împotriva unui inamic regulat, semi-regulat [adică AAE] și neregulat". Planurile de conducere anterioare ale Haganah considerau drept posibili inamici forțele britanice, milițiile palestiniene sau o combinație a celor două, posibil ajutate de voluntari arabi din exterior. Planul D a fost structurat pornind de la premiza unei invazii a armatelor regulate arabe. Urma să fie activat când „forțele guvernului [britanic] din țară nu vor mai exista"—adică urma să fie activat undeva în intervalul dintre retragerea britanică și invazia arabă. Când a constatat că un asemenea interval nu va exista, SMG s-a pregătit de activarea planului în timpul ultimelor una sau două săptămâni ale (pe atunci mai mult nominalului) regim britanic.
Magazinele evreiești incendiate au împrăștiat vălătuci de fum peste Orașul Sfânt la scurtă vreme după începerea grevei arabilor, etichetată ca o demonstrație pașnică împotriva deciziei Națiunilor Unite de a împărți Palestina într-un stat arab și unul evreu.
Azzam le-a cerut demonstraților să se organizeze, să lucreze în liniște și să se abțină de la violențe împotriva creștinilor. Le-a spus că ar trebui să se pregătească pentru o luptă îndelungată până la atingerea scopurilor arabe.
Ilan Pappe is an Israeli historian and socialist activist.
Ilan Pappé is an Israeli historian, political scientist, and former politician.
