Protocolul adițional al tratatului bilateral moldo-ucrainean din 23 octombrie1992, a fost semnat în 1999 de către deputatul Vasile Șova în numele președintelui Vladimir Voronin (vezi pe: [1][nefuncțională]) și dispune că ”Republica Moldova îi va transfera Ucrainei terenul inclus în bucla fluvială Nișaliu situată în raza comunei Crocmaz (107,7 ha), sectorul șoselei Reni-Odesa situat în raza comunei Palanca cu o lungime de 7,77 km, o lățime de 23 m și o suprafață de 18 ha, cu subsolul corespunzător, precum și părțile din moșia comunală situate la sud de șosea, anume Piscicola, Pășunea, Abdiv et Baibol (9,26 km2), formând în total 10,5 km2, în schimbul unui teritoriu corespunzător situat între comunele Giurgiulești din Republica Moldova și Reni din Ucraina, teritoriu comportând o porțiune de mal de-a lungul fluviului Dunărea”. Aplicarea pe teren a protocolului este însă blocată, deoarece teritoriul, acum ucrainean, denumit ”Rîpa de la Mîndrești”, la răsărit de Giurgiulești, are un statut nedefinit. Conform poziției ucrainene, este un teritoriu ucrainean care poate fi cedat Republicii Moldova în schimbul teritoriilor situate în raza comunelor Crocmaz și Palanca. Potrivit dreptului internațional însă, ”Rîpa de la Mîndrești” este de iure deja moldovenească, dat fiind că din August 1940 (când a fost stabilită frontiera între RSSM și RSSU) până în 1992 (când s-au întâlnit aici premierii moldovean și ucrainean Valeriu Muravschi și Pavel Lazarenko), granița trecea la est de ”Rîpa de la Mîndrești”, care făcea parte din raza comunei Giurgiulești. Iar schimabrea din 1992 nu a fost consemnată prin nici-un protocol, acord sau proces-verbal. Din aceste motive, teritoriul propus la schimb de Ucraina, cu o întindere de 89,25 ha și 430 m de mal dunărean, este după dreptul internațional parte a unui teritoriu mai mare, cu o întindere de 4,7 km2 și 1237 m de mal dunărean, deja moldovenesc. Teritoriu a cărui întindere este, oricum, inferioară celor 10,5 km2 pe care guvernul Republicii Moldova îi propunea Ucrainei.
